Ascultați un reportaj realizat pe bicicletă. 

Alături de mărturia reporterului despre cum e să pedalezi prin București,  aflați și punctul de vedere al unui pasionat de ciclism, Adrian Glăvan, care merge   la muncă    pe două roți aproape în fiecare zi. 
 
 
Un loc uitat în timp, cum rar mai întâlnești în lume. 

Așa poate fi descrisă Piața de păsări din Kabul, Afganistan.

 
 
Poate nu ați sesizat, dar Gării de Nord din București îi lipsește ceva. Și asta nu se întâmplă de ieri, ci de  ceva ani. 

A existat, a dat puțin șarm aspectului prăfuit al acestei stații feroviare și, încet,  a dispărut.

Despre ce e vorba?


 
 
Proiectat de curând pentru prima dată în ţară, filmul documentar „Singur acasă. O tragedie românească”, în regia lui Ionuţ Cărpătorea, prezintă drama copiilor care de dorul părinţilor plecaţi în străinătate aleg să-şi ia viaţa.
 
 

Românii sunt printre cei mai nemulţumiţi cetăţeni din Uniunea Europeană de transportul feroviar. Acesta este rezultatul unui sondaj Eurobarometru publicat în vară.Cercetarea arată că românii se plâng, printre altele, de durata mara e călătoriilor, de curăţenie sau  lipsa de punctualitate a trenurilor.

Un exemplu al duratei foarte mari a unei călătorii cu trenul este traseul Bucureşti-Sighetu-Marmaţiei. În iunie 2011, trenul făcea între cele două staţii aproape 16 ore, deşi e vorba de un  tren direct.


 
"Genunchii sus!" 18/11/2011
 
Takashi Okita e doar unul dintre japonezii care lucrează ca balerin în România. 

Numai la Opera Naţională din Bucureşti sunt şase. Alături de ei mai sunt francezi, belgieni sau englezi. 

De ce se angajează aceşti tineri  în trupele de balet din România pe salarii mult mai mici decât în ţările din care provin?


 
 
În urma cu 36 de ani,  patru alpinişti români pornesc spre Afganistan cu un Trabant si o Dacia 1100. 

Ajunsi în această ţară, alpiniştii  încearcă să urce pe un vârf de aproape 7000 de metri.

 
 
Casa de producţie Content Media a realizat pentru Radio România Actualităţi o investigaţie despre picturile false de pe piaţa de artă din România. 

Jurnalistul Octavian Coman a descoperit că nu e foarte greu să obţii un tablou fals "semnat" de cel mai căutat şi bine vândut pictor român: Nicolae Grigorescu.